Cugetare (ok..asta chiar a sunat a Cenaclul Flacara)

Doamne Dumnezeule, de ce ne dai tu noua vise frumoase? Sa ne introduci doar un strop de drog apoi, trezindu-ne sa ne lasi cu seringa goala, intr-un continuu sevraj pana din mila Ta ne mai picuri un stopulet cat sa ne tina totusi in viata, pentru a-l astepta pe urmatorul? De ce ne lasi sa zburam, sa vedem lumi nemaivazute, sa facem lucruri nemaifacute, sa atingem ceea ce nu a fost atins de nimeni si apoi la un clipit de ochi toate se naruie si se reintorc la ce au fost defapt- la nimic, adica la realitatea care pare crunta, odioasa in comparatie cu visul? O realitate de care dai cu capul, trezindu-te a doua zi intr-un lac de transpiratie si un lac si mai mare de 'De ce'uri', care umplu camera cu izul lor apasator de interogativ. Si totusi, de ce? De ce nu poate fi totul un vis? Pentru ca probabil trebuie sa intelegem, de fapt sa acceptam cu greu faptul, ca lucrurile frumoase sunt in doze mici, doze de furnica pierdute in setea noastra de talie elefantina pentru astfel de lucruri. Practic trebuie sa inotam intr-un ocean de monotonie, de defecte, de mizerii umane, de 'uri' si intrigi, de erori ale naturii, pana ce ne mai agatam de cate o insulita, ne tragem putin sufletul pana ce urmeaza sa fim desprinsi de cate un val, progenitura al aceluiasi ocean, ce ne va purta tot asa, din insulita in insulita pana ajungem la marele mal unde se va asterne linistea, dar si tacerea.Imi vine in minte acelasi 'Carpe diem'(traieste clipa), fiindca este zicala cea mai potrivita pentru a cuprinde tot ce am zis in doua cuvinte..nu trebuie sa ne gandim la ceea ce urmeaza, trebuie sa ne bucuram de ceea ce se petrece aici, acum. Concluzia va suna usor patetic: Visele sunt bune. Da, sunt bune. Insa despre revenirea la realitate nu pot spune aparent acelasi lucru.

( Nu va imaginati ca o data cu postarea asta, a iesit latura sensibila din mine si la suprafata va ramane..nu, nu. Pazea specimenelor ca Antonica doarme iepureste!)